ApărareImportant

Dîncu: Trebuie să prezentăm un program credibil de investiții în Apărare

Foto: Facebook

România trebuie să prezinte un plan național de investiții în apărare până în noiembrie anul acesta, care, dacă nu va fi credibil pentru finanțarea prin SAFE, va rămâne doar ”pe hârtie”, spune europarlamentarul PSD Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării.

”Pentru România, SAFE e mai puțin un bonus și mai mult un colac de salvare. Industria noastră de apărare are nevoie de modernizare, iar dacă vom ști să negociem, putem deveni nu doar cumpărători, ci și producători și exportatori. Acest program implică restricții: fondurile pot fi folosite doar pentru achiziții europene comune și nu este lipsit de riscuri: creșterea datoriei publice, blocaje birocratice, pierderea credibilității la Bruxelles. SAFE nu e darul Europei, este o linie de credit cu condiții dure”, este de părere eurodeputatul PSD.

România va beneficia de 16,68 miliarde de euro finanțare prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE), potrivit alocărilor provizorii anunțate marți, 9 septembrie, de Comisia Europeană pentru statele membre care au exprimat interesul pentru acest program.

Din perspectiva MApN, programul european SAFE oferă o oportunitate de finanțare prin proiecte comune în domenii precum achiziția de tehnică militară de ultimă generație, dezvoltarea de capabilități tehnologice avansate și modernizarea infrastructurii militare.

Fondurile vor sprijini programe esențiale de înzestrare ale Armatei României, selectate din Programul multianual de înzestrare (PIAR) și corelate cu cerințele operaționale naționale și obligațiile asumate la nivel NATO și UE.

Printre proiectele eligibile se numără: sisteme de apărare aeriană cu bază la sol, radare de supraveghere aeriană, transportoare blindate și mașini de luptă ale infanteriei, nave de luptă și sprijin, drone, sisteme UAV și muniții de diferite calibre, inclusiv rachete.