Marius Mihăilescu este noul CEO al Beko România&Moldova
Marius Mihăilescu a fost numit în funcția de CEO al Beko România, Moldova, Grecia, Malta și Cipru, a anunțat compania într-un comunicat trimis Umbrela Strategică. Funcția a fost ocupată anterior de Murat Büyükerk, care a avut un mandat de 7 ani.
Noul CEO are o experință de pesre 26 de ani în companii ca Colgate Palmolive, Philips și Indesit, cât și peste 9 ani în Beko România.
Fostul CEO, Murat Büyükerk a fost numit Country Director și membru în Consiliul Executiv al American Hospital – Koç Health Care România. El activează ca Advisory Board Member pentru mari investitori turci în România, precum Trendyol și Kibar Holding.
”Alături de echipele din țările pe care le coordonez, ne propunem să ducem mai departe misiunea de a oferi soluții care îmbunătățesc viața consumatorilor și de a crea valoare pe termen lung. Prioritățile noastre rămân dezvoltarea durabilă și consolidarea poziției deținute în piețele deservite. Cred cu tărie că doar prin colaborare și asumarea responsabilității față de consumatori și parteneri putem genera un impact pozitiv care să depășească granițele industriei, iar această viziune ne va ghida eforturile in viitor”, a declarat Marius Mihăilescu, CEO al Beko România, Moldova, Grecia, Malta și Cipru.