ImportantIntelligence

Unele obiective militare vor avea zone de protecție specială de 2,4 kilometri

Foto: Pexels/ David Levinson

CSAT trebuie să stabilească lista obiectivelor militare care deservesc activități pentru securitatea națională în jurul cărora se instituie zone cu regim de protecție specială, în extravilan, pe o rază de 2,4 kilometri, au cerut printr-o propunere legislativă președintele Comisiei de control a SIE, Mihai Weber (PSD) și fostul președinte interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simmonis (PSD).

Cei doi au constatat că actuala legislație nu corespunde exigențelor de securitate pe care le reclamă obiectivele militare din această categorie și vor reglementarea expresă a categoriilor de activități care nu se pot desfășura în zonele cu regim de protecție specială.

Deputații PSD au susținut că impunerea unor obligații în zonele de protecție specială, în extravilanul localităților, nu va afecta funcția de bază a terenurilor (cu destinație agricolă, forestieră sau aflate permanent sub ape), deci propunerea lor nu are un impact bugetar.

Obiectivele militare sunt definite ca fiind imobilele și instalațiile aflate în proprietatea/ administrarea instituțiilor din SNAOPSN care deservesc activități pentru securitatea națională situate în extravilan sau în intravilan și care fac parte din zonele cu regim de protecție specială.

Zona de protecție specială are o rază de 2400 de metri de la perimetrul obiectivelor militare și care se instituie pentru protejarea activităților specifice din acestea.

În aceste zone se interzice:
– Executarea oricăror construcții, amenajări sau instalații supraterane, indiferent de regimul de înălțime, precum și subterane, cu excepția celor situate pe terenuri aflate în proprietatea/ administrarea MApN și numai dacă există avizul acestuia.
– Trecerea în intravilan a terenurilor cu excepția celor aflate în proprietatea/ administrarea instituțiilor din SNAOPSN, dacă se urmărește edificarea unor obiective militare/construcții cu caracter special.
– Instalarea/operarea emițătoarelor radio, cu excepția celor aparținând instituțiilor din SNAOPSN
– Operarea aeronavelor fără pilot la bord și a oricăror dispozitive care permit înregistrarea sau fotografierea.
– Incendierea miriștilor și a vegetației uscate
– Activitățile de vânătoare, pescuit sau alte activități de agrement
– Executarea unor lucrări necesare exploatării și prelucrării resurselor în zone extractive delimitate conform legii

În planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, zonele de protecție specială sunt considerate zone supuse unui regim special de protecție, conform legislației în vigoare.

Lista obiectivelor militare care intra sub incidența acestei legi se aprobă prin hotărâre a CSAT.

Legea se aplică inclusiv terenurilor situate în zone cu protecție specială, trecute în intravilan, pe suprafața cărora nu a fost edificată nicio construcție până la data intrării în vigoare a legii.

De la prevederile legii, fac excepție obiectivele militare prevăzute în Legea 73/2013 (cele aparținând Sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice).

Proprietarii imobilelor care au obținut autorizația de construire înainte de data intrării în vigoare a legii vor fi despăgubiți.

Biroul Permanent al Camerei nu a considerat legea suficient de importantă pentru a fi dezbătută în procedură de urgență. CSAT a dat un aviz favorabil. Consiliul Legislativ a avizat-o favorabil, dar cu observații și propuneri. CES a dat aviz pozitiv. ANCOM a făcut o serie de observații, considerând că este necesară o optimizare a textului.