EnergieȘtiri

Hidroelectrica a prelungit mandatele conducerii provizorii a companiei

Foto: Hidroelectrica Oficial

Mandatele conducerii provizorii a Hidroelectrica, inclusiv a președintelui Directoratului, au fost prelungite cu două luni, începând cu 7 august, a anunțat compania, într-o notificare trimisă Bursei de Valori București.

Astfel, au fost prelungite mandatele lui Bugdan Nicolae Badea, Marian Bratu, Răzvan Ionuț Pataliu, Andrei Dominic Gerea, Cristian Vlădoianu.

”Prelungirea este pe o durată de două luni  ”sau până la desemnarea unor noi membri ai Directoratului Hidroelectrica selectați în condițiile prevăzute de OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a intreprinderilor publice, daca selecția se finalizeaza înainte de termenul menționat”, se precizează în notificarea pentru BVB.

Hidroelectrica își va publica datele financiare aferente semestrului I (ianuarie -iunie) 2023 pe 16 august.

Vineri, Hidroelectrica a fost cea mai tranzacționată companie pe piața reglementată a BVB, cu un rulaj de de 17,36 milioane de lei,  urmată de OMV Petrom, cu schimburi de 16,42 milioane de lei, şi Transport Trade Services – 8,55 milioane de lei.