ApărareȘtiri

Noul Statut al cadrelor militare trece de guvern, OUG privind majorarea salariilor militarilor mai așteaptă

Foto: mapn.ro

Guvernul discută și aprobă (update- decizia a fost amânată) în ședința de miercuri noul Statut al cadrelor militare, reglementată până acum printr-o lege din 1995, care a fost modificată de 37 de ori. În schimb, un alt act normativ important, OUG privind salarizarea militarilor, prin  care se majorează soldele militarilor și salariile polițiștilor încă așteaptă ”intrarea” în ședința de guvern.

Statutul cadrelor militare va intra în dezbaterea parlamentară la sesiunea din toamnă.

În proiectul de lege sunt reglementate în principal: definirea cadrelor militare şi clasificarea lor pe corpuri profesionale şi grade militare; dobândirea calității de cadru militar, pe corpuri; îndatoririle şi drepturile cadrelor militare; interzicerea şi restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi; disciplina militară; raporturile de serviciu şi situațiile în care acestea se modifică;  dezvoltarea carierei militare: acordarea gradelor şi înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în activitate, stagiile minime în grad, trecerea dintr-o armă/serviciu ori specialitate militară în alta/altul, evaluarea și perfecţionarea profesională a cadrelor militare, scoaterea din evidenţa militară, degradarea militară; dispoziţii specifice stării de alertă, de urgenţă, de asediu, de mobilizare și pe timp de război; dispoziţii specifice cadrelor militare în rezervă sau în retragere.

Minstrul Apărării, Vasile Dîncu a vorbit recent despre despre schimbările aduse de noua lege privind statutul militarilor .”Vreau să limităm posibilitatea ocupării anumitor funcții la mandate de patru sau de cinci ani, pentru că un om se demotivează după 4-5 ani în care face același lucru”, a spus ministrul, adăugând că o carieră militară trebuie să  să se desfășoare previzibil, după criterii clare de avansare în carieră.

Ministrul a mai spus că în urma aprobării noului statut al militarilor, se va stabili o altă compatibilitate cu funcțiile civile, ”pentru că astăzi este un sistem absolut nefuncțional”. ”Închipuiți-vă că un soldat profesionist are indicatorul 1 la bază, ceea ce înseamnă muncitor necalificat”, a comentat ministrul.

În ceea ce privește OUG privind salarizarea militarilor , termenul de dezbatere și aprobare în guvern rămâne destul de vag, probabil una din ședințele din luna august.