Sectorul energetic din România se afla într-un îndelung anunțat proces de transformare și modernizare radicală de mai bine de un deceniu. În practică, transformarea sa profundă abia acum începe, mai ales din cauza noilor reglementări europene pentru combaterea schimbărilor climatice care vor elimina capacitățile de producției a electricității cu emisii poluante mari.
Consecința directă a eliminării capacităților de producție poluante este eliminarea combustibililor poluanți din mixul energetic, mai ales cărbunele, pe termen scurt. Pe termen lung, o soartă similară ar putea avea, mai întâi, gazul natural, iar mai apoi, energia nucleară. Pe cale de consecință, harta (de securitate) energetică a României și implicit structura economică a zonelor afectate se vor modifica profund.
România ar trebui să genereze un consens politic intern larg cel puțin asupra a trei aspecte-cheie ale transformării „verzi” a sectorului energetic pentru a nu suporta costuri sociale și economice majore generate de procesul de decarbonare, ce apare de neevitat.
În primul rând avem nevoie de o poziție clară de negociere la Bruxelles pe pachetul de legi care combate schimbările climatice (așa numitele Fit for 55 și Taxonomie), poziție care să fie asumată în cadrul unei dezbateri reale, care să aibă o vigoare mai mare decât, spre exemplu consultările pentru întocmirea PNRR.
Numai așa vom putea, mai apoi, să generăm un sprijin mai larg din partea familiilor politice europene, în Parlamentul European sau din partea altor state membre cu probleme similare, în dezbaterile din Consiliul UE.
Fără un suport real din partea unei aripi mai moderate a eșichierului politic european, România nu are șanse să își impună la Bruxelles discursul privind necesitate ca, spre exemplu, gazul natural și energia nucleară, să rămână în mixul nostru de producție a electricității, chiar dacă, pe termen lung, cu unele adaptări tehnice pentru a reduce emisiile specifice.
În al doilea rând, este esențial ca mediul privat să fie raliat poziției guvernamentale prin integrarea opiniilor companiilor-cheie din sector cu politica națională pentru următoarea decadă. Deci, nu doar societățile cu capital de stat, indiferent cât de importante ar fi, ci toți actorii-cheie cu pondere în piața de energie din România și care au capacități financiare și tehnice adaptate pentru a susține procesul de transformare sustenabilă a producției, transportului și comercializării energiei.
Este esențialmente greșit să presupunem că decarbonarea sistemului energetic se va face de către stat. Acesta joacă un rol important, mai ales din postura de finanțator al proiectelor verzi sau de digitalizare, spre exemplu, dar decarbonarea sistemului o vor face companiile private și finanțatorii internaționali. Dacă acești nu vor alege să dezvolte proiecte în România, pentru că vocea lor nu este ascultată, pierdea este a cetățeanului român, care va plăti cu propria bunăstare.
În final, ar trebui să discutăm deschis despre perspectivele combustibililor fosili în țara noastră: cărbunele și gazul natural. Este cert că drumul cărbunelui se apropie de final. Responsabilitatea înlocuirii acestui cu alți combustibili mai puțin poluanți trebuie să fie asumată de toți actorii politici interni, cu toate consecințele sociale, economice și politice care decurg de aici.
Nu e loc de reproșuri ulterioare, dacă le lăsăm să persiste, ele vor lovi la coeziunea noastră internă iar vrajba internă le va servi mănușă celor care au interese ostile României.
Este necesar ca măcar în ceasul al doisprezecelea să tranșăm problema exploatării gazului din Marea Neagră. Din păcate însă, refuzul Comisiei Europene de a considera producția de electricitate din gaz natural ca sustenabilă (nepoluantă) ridică semne serioase de întrebare asupra viitorului proiectului Neptun Deep.
Incertitudinile legate de strategia pe termen mediu și lung a grupului OMV, despre care presa austriacă a relatat în câteva rânduri în ultima vreme, sunt un alt factor de îngrijorare. Poziția noastră nu ar trebui să fie una pasivă, pentru că altfel riscăm să repetăm istoria proiectelor eșuate (până acum) de construcției a reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Cernavodă.
Ar însemna că lecțiile istoriei nu ne folosesc la mare lucru.
