IntelligenceOpinii

Broasca, scorpionul și talibanii

Carmen Gavrilă este jurnalistă Radio România Actualități, specializată pe spațiul islamic, în Orientul Mijlociu, extins de la Liban până la Pakistan, Afganistan și Asia Centrală

Un scorpion, care vroia să treacă o apă, roagă o broască să îl ducă în spate până la celălalt mal. Știind cu cine are de-a face, broasca ezită, de teamă să nu o înțepe. După multe promisiuni și insistențe, scorpionul o convinge până la urmă cu argumentul că nu e în interesul lui să o înțepe pentru că așa ar muri amandoi în mijlocul apei.

Dar, la jumătatea drumului, în mijlocul apei, scorpionul o înțeapă totuși pe broască. Cu ultimele puteri, broasca îl întreabă: ”De ce ai făcut asta, acum vei muri și tu”, la care scorpionul îi răspunde: „Nu m-am putut abține. Este în natura mea”. Așa și cu promisiunile talibanilor că nu vor reveni la regimul de dinainte de intervenția occidentală în Afganistan. Asta în timp ce proprietarii de magazine scot din vitrine imaginile cu femei neacoperite de hejab (vălul islamic) și orice alte imagini care nu respectă principiile ideologiei fundamentaliste talibane.

Zecile de mii de afgani care ar face orice să plece din Afganistan sunt mărturie a intențiilor reale ale talibanilor care în numai câteva zile și cu numai aproximativ 85000 de luptători au căpătat controlul asupra Afganistanului din care s-au retras forțele occidentale.

Fără să întâmpine cu adevărat rezistență din partea armatei și poliției, talibanii au reușit să se înarmeze și mai bine, pe măsură ce au avansat în teritoriu. În mâinile lor a ajuns aproape toată tehnologia și echipamentele americane și europene cu care erau dotatele forțele guvernului afgan. Talibanii au acum sub control toate orasele afgane importante, inclusiv capitala Kabul, fără mari eforturi și fără pierderi și se pregătesc să guverneze după ce președintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul ”ca să evite vărsarea de sânge”.

Din zonă vin relatări despre disperarea cu care numeroși afgani vor să plece, și în multe cazuri e vorba tocmai de cetățenii care reprezentau categoria sursă de schimbare și modernizare, jurnaliști, artiști, specialiști formați în Occident, tineri antreprenori, studenți, membri ai unor organizații locale neguvernamentale, activiști pentru drepturile omului și femeilor, angajați locali ai diverselor ambasade și misiuni străine, ai forțelor și bazelor NATO. Toți aceștia se tem pentru viața lor și a familiilor lor și pe bună dreptate.

Promisiunile scorpionului

Surse locale relatează că de ani de zile talibanii au făcut liste cu toți acești oameni, iar unii dintre ei au fost mai ales de-a lungul anului trecut țintele unei campanii de eliminare sau intimidare. În lipsa occidentalilor, listele rămân iar numele vor continua să fie bifate.

Deja în multe locuri talibanii au concediat femeile angajate nu doar în sistemul public ci și în întreprinderi private și au descins la sedii ale unor organizații neguvernamentale de unde le-au trimis acasă pe femei spunându-le să nu revină.

Există și relatări că în unele cazuri, femeile prinse pe stradă îmbrăcate ”incorect” islamic, în viziunea talibană, au fost arestate, asa cum se vede într-o serie de imagini video pe rețelele de socializare.

Scorpionul nu se poate abține, este în natura lui și evident nu lipsesc promisiunile. Ca să nu riște un răspuns dur, în special al americanilor, talibanii nu s-au atins până acum de cetățenii străini din Afganistan. Ba chiar un purtător de cuvânt a dat asigurări în mai multe declarații la Al Jazeera, că talibanii nu vor un viitor Afganistan izolat și că în curând va fi clar ce fel de regim vor instaura.

Mohammad Naeem a plusat spunând că drepturile și libertățile femeilor, minorităților și libertatea de expresie vor fi respectate, în cadrul șari – legea islamică. Atât că șaria este din start discriminatorie cu femeile, de exemplu, în materie de drepturi parentale sau de moștenire.

În plus, afirmațiile lui Naeem nu sunt tocmai probate de realitatea de până acum. Chiar dacă nu ne întoarcem cu 20 de ani ca să analizăm trecutul sângeros al regimului taliban, e suficient să vedem mărturiile care vin din Afganistan acum legat de restricțiile care deja se simt. ”Vrem să comunicăm cu orice stat care are vreo chestiune de rezolvat” a declarat Mohammad Naeem și spus că dovada e că nicio reprezentanță diplomatică sau sediu nu a fost atacat iar talibanii vor să țină în siguranță cetățenii străini și misiunile diplomatice.

Purtătorul de cuvânt a mai făcut o promisiune menită să liniștească Occidentul: ”Am obținut ce ne doream adică libertatea și independența, nu vom mai permite nimănui să ne folosească teritoriul pentru a ataca pe altcineva și nici nu ne dorim să facem rău altora”.

Aluzia este clar la relația strânsă a talibanilor cu Al-Qaida și la faptul că atacul asupra SUA din 2011 a fost conceput și orchestrat din Afganistan, unde Bin Laden și-a găsit adăpost ani la rând. Naeem a mai declarat că talibanii vor să colaboreze cu toate forțele politice afgane. Atat că alți oficiali talibani au spus că nici nu se pune problema unui guvern de tranziție și că talibanii vor ca celelalte forțe politice să predea complet puterea.

Natura scorpionului

”Sunt două mari diferențe azi la Kabul: pe străzi vezi talibani înarmați și nicio femeie” este relatarea unui corespondent suedez la fața locului. Acum 20 de ani, execuții cu public pe stadioane, verdicte fără procese corecte, minorități și femei complet lipsite de orice drepturi morale, civile, economice, libertăți religioase nonexistente, interzicerea televiziunii și muzicii, export de terorism în strânsă colaborare cu Al Qaida, adăpostirea de teroriști străini, tabere de antrenament pentru atacuri în afara țării, trafic de droguri pentru finanțarea de activități teroriste – acestea erau o parte dintre realizările regimului taliban până la intervenția NATO în Afganistan.

Pe lângă toate acestea, revelatoare pentru regimul taliban a fost distrugerea în 2001 a statuilor gigantice ale lui Budha de la Bamyan, când lumea întreagă a privit neputincioasă. Acum talibanii susțin că regimul lor va fi altfel. Dar poate fi altfel fără să își compromită propria natură? Talibanii au fost descriși ca fundamentaliști islamici și de aici ideea de predispoziție spre terorism.

Atât că, o parte a literaturii de specialitate consideră că a fi fundamentalist nu echivalează cu a fi terorist și invers. Termenul fundamentalism se aplică atât de multor mișcări islamice încât definiția a fost și este intens controversată. Însuși termenul este în cercetare contestat din cauza originii sale, care vine de la o mișcare protestantă americană de la începutul secolului 20 care promova interpretarea ad-literam a Bibliei.

Din acest motiv, aplicarea la islam a acestui termen de origine creștină și occidentală este contestată de mai mulți cercetători. De exemplu, un argument e că în limba arabă nici măcar nu există cuvântul ”fundamentalism” iar cel mai apropiat cuvânt ca sens ar fi ”usuli” care vine de la ”usul” – rădăcină, fundament.

De aceea, de exemplu, cercetătorul și arabistul Gilles Kepel preferă să folosească termeni ca ”extremism islamic” iar alții ”islam radical” sau ”islamism”. Atât că alți cercetători argumentează că fundamentalism presupune întoarcerea la rădăcini și găsirea de răspunsuri și modele acolo pentru prezentul social și politic.

În esență asta definește mișcarea talibană, pentru că fără flexibilitate, ”rădăcinile”, ”fundamentele” luate ad-literam, nu fac decât să pună forțat laolaltă piese care nu se potrivesc și care vor scrâșni într-un mecanism nefuncțional care mai devreme sau mai târziu va produce atrocități. Ideologia talibanilor (studenții, căutătorii islamici în paștu) se înscrie în curentul deobandi în cadrul islamului sunit.

Curentul deobandi este unul catalogat drept fundamentalist și a apărut în anii 60 la o școală islamică din India de orientare teologică hanafi – una dintre cele 4 mari școli sunite de jurisprudență islamică. În mișcarea deobandi, legea islamică, jurisprudența are la bază conceptul taqlid – precedent legal. Ideologia talibană este încadrată în literatura de specialitate în categoria neofundamentalism pornit din curentul deobandi în combinație cu militantism și trăsături tradiționale și culturale paștune (paștunii reprezintă cea mai numeroasă etnie din Afganistan).

Pakistanul a fost cel mai des acuzat că a contribuit la consolidarea mișcării talibane, prin antrenarea și îndoctrinarea paștunilor afgani în școli islamice de pe teritoriul său, în zona tribală. De altfel, Pakistanul a fost printre puținele state care au recunoscut regimul taliban al anilor 90.

Rădăcini

Dar rădăcinile talibane sunt mai departe de Afganistan, spre Orientul Mijlociu, în principiile teologului radical egiptean Sayyid Qutb (1906-1966) care, în special prin lucrarea sa de căpătâi ”Indicatoare de-a lungul drumului” a oferit decenii la rând unei multitudini de grupări islamiste un manifest sursă de inspirație și o reînoire a legăturii indisolubile dintre politică și religie făcută de fondatorul primei comunități politice din istoria islamului – profetul Mohammad.

Cercetătorii cosideră relevant faptul că primul an al calendarului islamic nu este cel al nașterii lui Mohammad și nici cel al revelației divine, ci al cuceririi Medinei – un act politic.

Sayyid Qutb, probabil cel mai influent teoretician politic islamic din epoca modernă, a actualizat acest prototip politico-religios și a definit ca esență a islamului ”autentic” uniunea între autoritatea religioasă și cea politică în opoziție cu raționalismul și separarea statului de religie din Occident.

În plus, fundamentalismul islamic al lui Qutb își propune să restructureze conceptele sociale și politice în așa fel încât religia să ofere standardele și criteriile universal valabile indiferent de domeniu, un cadru în care să fie modelate toate aspectele vieții. Cu foarte puține sau mici diferențe, conceptele lui Qutb se regăsesc în ideologiile tuturor grupărilor radicale sau teroriste islamiste, lucru valabil și pentru talibanii afgani sau pakistanezi.

În Afganistan semnele radicalizării au început să se facă simțite în anii 60 pe fondul revenirii în țară a tinerilor care studiaseră la unviersitatea egipteană Al Azhar și care urmau să predea la facultatea de teologie afgană înființată în 1951 dar și în contextul unei implicări politice tot mai accentuate în mediul universitar. Efectul a fost crearea unei mișcări activiste și politice care mai târziu, în 1975 a lansat o insurecție în zona rurală. După eșecul insurecției, membrii rămași au fugit în Pakistan.

Acolo mișcarea s-a scindat pe două linii de demarcație: politico-ideologică și etnică. Facțiunea Jamiat-i Islami (Societatea Islamică) a rămas apropiată ideologic de mișcarea Fraților Musulmani din Egipt iar Hizb-e Islami (Partidul Islamic) și-a făcut legături politice puternice cu Pakistanul, mai ales cu serviciile secrete pakistaneze. Fractura dintre ele s-a prous și pe linie etnică – Hizb a fost de la bun început paștună iar Jamiat persanofonă (dari, un dialect persan este a doua limbă oficială a Afganistanului).

Cu sprijin american, ambele au luptat împotriva ocupației sovietice dar după retragerea sovieticilor, competiția accerbă dintre Hizb și Jamiat, marcată de asasinate și atacuri, a alunecat în război civil, un război caer a născut alte facțiuni și grupări de toate felurile, un război din care, treptat talibanii (foști mujahedini în grupările de guerilla care au luptat cu sovieticii) au câștigat teren în 1994 iar până în 1996 au reușit să obțină controlul aproape total al țării.

Tactica scorpionului

Talibanii s-au pregătit pentru momentul retragerii occidentale din Afganistan, chiar implicarea în negocieri de formare a unui guvern afgan incluziv, a fost o tehnică pentru a oferi argumentele politice în favoarea unei retrageri occidentale din Afganistan.

A fost repede evident din lentoarea negocierilor și în final din eșecul lor, că talibanii nu erau dispuși să împartă, dar mesajele occidentale oficiale, inclusiv cele americane, au insistat pe nevoia de includere a talibanilor în peisajul politic afgan.

Acum deschiderea talibanilor la dialog, legat inclusiv de evacuarea cetățenilor străini și lipsa atacurilor asupra reprezentanțelor străine la Kabul, reprezintă tot o manevră de a câștiga timp pentru consolidarea puterii. La fel insistența lor că vor o tranziție pașnică de putere. Talibanii mizează pe faptul că întreaga comunitate internațională îi va lăsa în pace, dacă nu există vărsare de sânge acum, suficient cât să își instaleze cât mai solid regimul.

Ce urmează însă, e puțin probabil că va fi la fel de pașnic. Talibanii calculează că nimeni în Occident nu va risca din nou costul politic, financiar și logistic al unei întoarceri în Afganistan odată finalizată evacuarea ultimilor cetățeni străini, chiar dacă mâna întinsă acum diplomatic de talibani îi va lovi apoi pe afgani, după ce va trece ceva timp.

În plus, în acest moment, talibanii nu își pot permite izolarea și deci sistarea ajutoarelor internaționale, pentru că se tem că populația acum în cea mai mare parte paralizată de frică, ar putea să treacă la altfel de sentimente, de furie și revoltă în fața unor viitoare lipsuri.

Între timp, de la Serviciul European pentru Acțiune Externă al UE a venit un comunicat ”al comunității internaționale” semnat de mai multe țări din Europa, America Latină și Africa (lipsesc China și Rusia) – ”Susținem și lucrăm la securizarea situației și cerem tuturor părților implicate să respecte și să faciliteze plecarea în ordine a cetățenilor străini și afgani care doresc să părăseasca țara. Cei din poziții de putere și autoritate în Afganistan au responsabilitatea de a proteja viețile oamenilor și proprietățile lor și să restaureze imediat ordinea civilă și securitatea. Cetățenii afgani și străini care vor să plece trebuie să poată face asta pe drumuri sau aeroporturi iar punctele de trecere a frontierelor trebuie să rămână deschise și trebuie menținut calmul. Poporul afgan merită să trăiască în siguranță, securitate și demnitate iar noi, comunitatea internațională, suntem gata să le oferim asistență”.

Nu e clar însă ce fel de asistență. De exemplu, reprezentanța UE in Afganistan are de descurcat problema angajaților afgani care, ca toți cei care au lucrat pentru organizații internațioanle în Afganistan, se tem pentru viața lor. Reprezentanța UE i-a angajat dar nu îi poate scoate din țară pentru că vizele sunt acordate de statele membre.

Nu este exclus ca talibanii să accepte chiar și o eventuală operațiune de amploare a NATO de evacuare a cetățenilor străini dar și a afganilor care au lucrat pentru orice entitate străină sau pentru guvernul afgan și relocarea acestora în țări membre, totul ca să demonstreze că preiau pașnic puterea.

Atât că nu toți acești afgani vor putea până la urmă să plece, ori vor avea actele necesare și verificările suficient de repede și atunci, talibanilor, în liniștea de după, le vor folosi ca exemple pentru ca afganii să aibă confirmarea că în țara lor s-a întors islamul ”autentic” al uniunii indisolubile între autoritatea religioasă și cea politică, acea formă strictă și rigidă pe care trebuie să o ia fiecare aspect al vieții.

Carmen Gavrilă este jurnalistă Radio România Actualități, specializată pe spațiul islamic, în Orientul Mijlociu, extins de la Liban până la Pakistan, Afganistan și Asia Centrală. Este unul din puținii vorbitori de limbă farsi (persană) din România și este singurul jurnalist român care a acoperit, de la fața locului, alegerile prezidențiale din 2005 din Iran și revoltele de stradă care au urmat scrutinului. Carmen Gavrilă a fost corespondent Radio România și în Fâșia Gaza, Afganistan. Când nu acoperă spațiul islamic, Carmen Gavrilă este corespondent de politică externă al Radio România și abordează teme din domeniul afacerilor europene și de diplomație română.