Dragorul “Locotenent Lupu Dinescu” va face parte dintr-o grupare navală NATO în perioada 7-27 iulie
Dragorul maritim “Locotenent Lupu Dinescu” (DM 25) s-a alăturat Grupului naval permanent NATO de luptă contra minelor Nr.2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group 2 – SNMCMG2), urmând ca nava românească să participe la misiuni de monitorizare a traficului maritim și de luptă împotriva amenințărilor subacvatice în apele Mării Negre, în intervalul 7-27 iulie, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Forțelor Navale Române.
Totodată, în cursul prezenței în cadrul SNMCMG2, dragorul maritim va participa și la „Breeze21”, un exerciți multinațional organizat de Marina Bulgariei, în perioada 10-19 iulie.
Nava „Lt. Lupu Dinescu” face parte din contingentul naval românesc al Forței NATO de Reacție (NATO Reaction Force) 2021, împreună cu fregata „Regina Maria” și un detașament de scafandri EOD.
Nava românească a părăsit portul Constanța în cursul zilei de 6 iulie, având la bord un echipaj format din 78 de persoane, sub comanda locotenent-comandorul Ionuț Diaconu.
Pe lângă dragorul maritim „Lt. Lupu Dinescu”, grupul naval permanent NATO de luptă contra minelor Nr.2 mai cuprinde în acest moment nava de patrulare ESPS ,,Rayo” (P-42) din Spania și vânătorul de mine TCG ,,Akcakoca” (M-268) din Turcia.
Nava de patrulare spaniolă ESPS ,,Rayo” (P-42), care este și nava-comandat a grupării, a sosit pe 7 iulie în bazinul Mării Negre. Rusia a anunțat că monitorizează acțiunile vasului spaniol.